marți, 12 august 2008

Proces verbal Adio Nevroza


Am gasit piatra funerara a nevrozei si m-am apucat sa impusc realitatile paralele , sa le dobor una cate una si sa le inmormantez in cimitirele propriei constiinte. Ma mut dintr-o realitate irationala in alta ceva mai rationala, intr-o zona mai inalta, undeva pe "culmile stiintei". Coborasem de acolo in haosul existential de la marginea prapastiei neantului suprem cand mi-am dat seama ca ma simt mult mai bine in nebunia cunoasterii cautand explicatii 90% valabile pentru lumea asta care urla intr-una dar devine grozav de ridicola pentru ca eu nu o mai aud; vad doar niste gesturi fugare si disperate ale oamenilor care se mint singuri pentru a nu se lasa coplesiti de propriile eu-ri si personalitati.
Trec dintr-o realitate in alta, dintr-o frica in alta si dintr-o lasitate in alta inchizandu-ma partial in celula intunecoasa a unui surogat de gandire rationala dupa ce clopotul de sticla care ma despartea de aceasta lume ciudata a fost aproape spart. Vreau sa vad ce e cu lumea asta, sa o studiez de acolo de sus din celula plina cu carti inainte sa cobor si sa ma revolt cu toate puterile mintii impotriva ei. Inainte de a ma revolta impotriva lumii ma revolt impotriva propriei stari de a fi. Poate pare o tampenie, poate nu e revolta dar m-am saturat sa ma ascund pe calea ferata si dupa cladiri ruinate si sa ma adancesc si mai mult in balta nevrozei irationale.
E ciudata nevroza asta, te roade pana la eviscerare dar niciodata nu te eviscereaza, te lasa complet slabit , confuz si dezorientat, aproape mort dar niciodata mort de-a binelea. Parca am cazut din avion fara parasuta, de la 10 kilometri inaltime si acum trebuie sa -mi adun creierii de pe jos.
Good bye Cioran, ramai pe margine pentru o vreme, acum am de ingropat o nevroza dar stiti voi, nevroza asta are mai multe vieti decat o pisica zburatoare care cade zilnic de la etajul patru, se intoarce iar sus, cade din nou dar nu moare niciodata. Tot asa si nevroza, recidiveaza tocmai cand nu te astepti dar sper ca am arme sa o infrunt macar partial pana dispare de tot.
I'am sapat groapa. Nu, multumesc, n-am nevoie de popa, imi ajung dracii pe care-i am in cap, sunt suficienti pentru a-i canta vesnica pomenire unei nevroze pe care, daca nu o ingrop acum risca sa devina patologica si atunci nici ca mai pot scapa de ea. Deci, good bye nevroza, sper ca groapa asta e mai confortabila decat creierul meu pe care l-ai lasat fara materie cenusie si l-ai scurtcircuitat de neuroni.

Un comentariu:

ana.moo spunea...

aia cu tot romanul e poet a zis.o bardul de la mircesti, adica alecsandricarenusescriecuX.