marți, 12 august 2008

Autogara


Bătrâna cu batic maroniu se închină la fiecare supermarket pe lângă care
autobuzul trece în viteză
Cu cartea de rugăciuni în mână îşi face cruce în autogara mizerabilă cu
scaune rupte
Bătrânul şchiop cu privirea goală traversează de la un capat la altul
tramvaiul treizeci şi doi
Copilul prăfuit de la metrou se pierde in "Aventurile lui Habarnam" citite
pe cimentul rece
Muncitorul care va muri mâine se grabeşte să parcheze camionul omidă
vis-à-vis de Bellu in faţă la Mall
Într-o viaţă de om nu conteaza decât cele cinci secunde euforice care nu mai vin niciodată
Ei cred că inţeleg totul ei au toţi chei răngi şi şperacle ascultă
discuţia înflăcărată a celor doi orbi auzită de
privirile disperate ale surzilor bătrâna cu
cartea de rugăciuni în mână se roagă în genunchi lângă automatul
de Cola din autogara 1 Mai bătrâna în zdrente şi pescăruşii orbi se roagă
pentru mântuirea lumii

Niciun comentariu: