“A incepe sa gandesti inseamna a fi ros pe dinauntru.
Sentimentul absurdului nu este decat divortul dintre om si viata sa, dintre actor si decorul sau.
Camus spune ca sinuciderea este o jignire adusa existentei.Trebuie sa ajungem la hotarele gandirii, sale depasim, sa deslusim fantomele acestui pamant sterp si pustiu unde ratiunea incepe sa se clatine.
"Daca in anumite situatii un om raspunde" la nimic" cand este intrebat la ce se gandeste si acest raspuns este absolut sincer, daca exprima acea stare ciudata a sufletului cand vidul devine elocvent, cand iadul gesturilor cotidiene s-a rupt, cand inima cauta zadarnic veriga pierduta, el reprezinta primul semn al absurditatii.
Omul dorea ziua de maine cand intreaga lui fiinta ar fi trebuit sa o refuze. Aceasta revolta este absurdul.Absurdul este instrainarea de lume, constientizarea, opacizarii lumii.
Acest dezgust in fata inumanitatii omului, aceasta intrebare
Eul propriu este ca o apa care imi curge printre degete. Nu il pot defini.
Prapastia dintre certitudinea pe care o am ca exist si continutul pe care incerc sa il dau acestei certitudini nu va fi niciodata umpluta. Pentru totdeauna imi voi fi mie insumi strain.
Strain de mine si de aceasta lume inarmat cu o gandire care se neaga pe sine de indata ce se afirma, ce nume poarta aceasta conditie a mea in care nu imi pot afla pacea decat refuzand sa scriu si sa traiesc, in care setea de a cuceri se izbeste de ziduri care ii sfideaza asaltul? A vrea inseamna a isca paradoxuri. Lumea este absurda.
Speranta, spre deosebire de ceea ce se crede, e totuna cu resemnarea. Si a trai inseamna a nu te resemna.Tot ceea ce il face pe om sa munceasca si sa se zbuciume se foloseste de speranta. Singura gandire care nu minte e gandirea sterilaIn lumea absurda, valoarea unei notiuni sau a unei vieti se masoara dupa gradul ei de sterilitate."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu