Break Up

Tot căminul e plin de frig şi miroase teribil
a uşi incuiate cafea şi red bull
Tot corpul meu e numai cearcăne şi foi
a dat rezultate noua dietă de slăbit numită
anatomie pe pâine
mă dor toate oasele şi pe deasupra
mi-e groaznic de silă de tine
şi de copilăria ta jucată jalnic de prost
esti o fetiţă de doi ani cu unghii roşii
care face striptease pe bara de la metrou
Nu mai tremura cuvintele sunt la fel de inutile
ca  numărul de telefon al mortului dezarticulat
din sala de examen
E ultima dată când mai trântesc uşa
după imaturitatea care eşti
tot ce a ramas din fericirea aia grozavă
sunt doar urmele de noroi lăsate de bocancii mei
pe holul gol şi murdar
Hai pleacă odată m-am saturat de tine
inima mea e o masă de disecţie cu şanţuri
prin care se scurge încet
sângele.

Back to Alcatraz

Am ramas repetenta la blog stiu. M-am autodesfiintat de pe net si de la scris. Pauza lunga cauzata nu de pana de idei ci de lipsa acuta de timp de gandire. Nici macar in metrou nu ma mai puteam gandi la altceva decat artere, vene, radiografii si mai stiu eu ce alte bazaconii de student la medicina in prima sesiune. Disperare, frica de necunoscut, anxietate si nervi etc. Bine ca s-a terminat. Toate bune si frumoase deci… back home.
Aici e cu totul alta treaba. Parca s-a oprit timpul in loc. Pana si decoratiile de Craciun sunt tot acolo unde erau acum doua luni. S-au gandit oamenii ca n-are rost sa se chinuie sa le puna din nou la anul deci, de ce sa nu le lase la locul lor? Anyway… zapada acopera totul, si ignoranta si lenea si gropile din asfalt. Rarii oameni pe care ii vezi pe strada misuna incolo si incoace pe arealul de desfasurare de maxim 500 de metri de la un capat la altul al oraselului . Dar pe mine putin ma intereseaza… stau si zac. Final de sesiune, back home, a disparut starea de anxietate bazala si distress prin urmare s-a instalat acea lene patologica si iresponsabilitate copilareasca pe care le-am acceptat cu o teribila seninatate si naturalete in timp ce ma holbez pe fereastra la cateii din mijlocul pustiului. Vorba celor de la GreenDay “This city’s burning is not my burden” . Burning? Freezing mai degraba. Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata Alcatrazul in focuri. N-a avut nici macar febra, mai degraba e intr-o pseudo hipotermie . Si bineinteles ca aici nici vorba de “city” ci mai degraba de un microareal locuit de termite.
Porcupine Tree canta de zor iar eu ma gandesc ce carte sa citesc instalata in fotoliul meu preferat din sufragerie. Nici nu-mi mai aminteam ce bine e uneori sa stai degeaba si sa te complaci intr-o stare de visare si lene, sa dormi 12 ore dupa ce saptamani intregi n-ai dormit decat 5-6 . Acum vreau sa recitesc Alice in tara minunilor si ceva reviste National Geographic. Nu mai am chef deloc de lucruri serioase, cel putin saptamana asta. Sunt o loaza stiu. Nu ma caracterizeaza starea asta si de aceea o ador, poate pentru ca stiu ca e temporara si trebuie sa profit de ea la maxim.
Timpul curge molcom, in acest capat de lume in care nu se intampla niciodata nimic. De cele mai multe ori ma simt in plin absurd in acest orasel fantoma stapanit de o perplexitate caracteristica. Asa cum exista perplexitatea bucuresteana de P20 exista si perplexitatea de Alcatraz, ultima fiind evident de 1000 de ori mai elaborata si mai coerenta. Alcatrazul nu e nimic altceva decat o himera decadenta cu oameni care se complac intr-o moleseala teribila si ale caror vise si idei si-au pierdut complet substanta. Peste tot bantuie acea teribila senzatie de sufocare, ca si cum o data intrat aici nu ai cum sa scapi, nu ai unde sa fugi, nu exista cale de iesire. Dar eu am una in maneca si de aceea nu pot decat sa ma amuz de la fereastra mea de observator de ce se intampla, sau mai bine zis nu se intampla in aceasta pseudo urbe cu un trecut glorios , prezent decadent si viitor iluzoriu.
Mi se face somn, ma gandesc intens la Scandinavia, la aurora boreala, la mirosul de apa de mare si ciocolata din aer. La noi acum miroase a Milka varianta cu mar si scortisoara care imi aduce aminte de zapada daneza , copliarie si beculete colorate. Sa-l ia naiba de Alcatraz, prefer sa ma complac intr-o stare de seninatate copliareasca si sa ma gandesc la avioanele SAS ( Scandinavian Airlines), la ursuleti de plus si la felia mea de tort. Sa va spun o povestioara.
Stiti voi, in cer exista un tort urias iar fiecare dintre noi are cate o felie din tortul asta rezervata numai pentru el si de care nimeni nu se poate atinge. Daca suntem badarani, rai si nepasatori dumnezeu incepe sa manance din felia respectivilor impricinati si cum noi suntem intr-un hal fara de hal de neascultatori tortul ala dispare incet ,incet in stomacul lui dumnezeu care incepe sa se ingrase pe zi ce trece pentru ca doar sunt multi oameni rai pe planeta asta. Si tot mancand la tortul asta dumnezeu o sa ajunga intr-un hal fara de hal de gras si de greu , gravitatia n-o sa poata sa-l mai tina sus, o sa cada din cer si o sa moara. Si asa o sa ramanem noi si fara dumnezeu si fara tort. Si asta ar fi o situatie destul de nasoala. Ce ziceti, ne cumintim?

Cutitul din vena

Men at work on the corpse

20 de bisturie iau startul deasupra cadavrului

taiat ca un tort în timp ce

desertaciunea tasneste instantaneu

din artera brahiala

Ma ustura ochii si nu e de la formol

e incredibil cat de magistral reusesc

s-o dau in bara permanent și
să n-am nicio scuză pentru asta 

M-am săturat să strâng in brațe aerul aseptic al iernii
și să imi presez încet vertebrele de calorifer
in cautarea unui surogat de caldura umana 

Stiu ca am dat-o magistral in bara

si n-am nicio scuza eu care

ma pricep sa tin de mana cadavre

si nu oameni

De ce ma doare de ce

Perplexitate de P20 intr-un sfarsit

de week-end gol in care 

n-am facut decat sa scrijelesc peretii

in cautarea luminii de dincolo

I was best before 17.04.1989

dupa care 

am expirat anonim intr-un zgomot de elicopter

cu ciorile zburandu-mi deasupra capului

Mi-e frica sa omor gandacul de pe tavan

ma gandesc iar la voi si musc din perna

visand la Scandinavian Airlines

De ce aveti ochii atat de divortati

de ce metroul nu mai e metrou de ce am uitat

ca ma cheama alex

Ma doare capul

ma doare

vena pe care mi-ati intepat-o alaltaieri

ma doare mami imi pare rau ca n-ai si tu un copil destept

ca la noi e atat de frig si nu miroase niciodata

a portocale dimineata

derapez de-a dreptul sentimental cand ma gandesc

la oamenii din Bucurestiul interbelic

ma doare groaznic de rau sa stiu ca ei

n-au fost niciodata

atat de singuri

Vreau sa nu mai vreau altceva

Azi pe fruntea mea scrie SHAKE WELL
m-ati agitat si invartit pe toate partile acum
mi-au dat lacrimile si ma gandesc cu disperare la Scandinavia
Am ametit intre doua cadavre pe culoarul mortii de la UMF
vreau sa nu mai vreau altceva vreau sa se stinga lumina si
sa plece toti vreau sa-mi dau seama odata cat de vie sunt
intre mortii astia caramelizati
vreau sa traiesc
fara alzheimer fara nevroza si fara propriile gloante apasand
pe spatele hainelor second hand
9 p.m. slow motion la Unirii 2
cip-urile mele sunt obosite
ma clatin si cad
intr-o triplă amețeală si dublă letargie
Noi trei existam dintotdeauna
noi trei o sa murim pe drumuri
band cidru de la Ikea

Debit in Bucharest

N-am mai scris de o luna pe blog, nu din cauza lipsei de idei ci din cauza faptului ca, ajunsa de 4 saptamani in jungla bucuresteana si cu o groaza de cursuri pe cap, fara net in camera de 2 metri pe 2 metri a trebuit sa iau conformatia de soldat sovietic care accepta toate ordinele pe care le toarna Stalin si sa purced la drum. Care drum? Ala de boboc la facultatea de medicina. Sincer, nu inteleg de ce toti astia din anul1 se cheama asa. Eu ma simt mai degraba ca o oitza pierduta din turma de oite pierdute care cauta Amfiteatrul 2, amfiteatrul Sahia, biblioteca si alte alea si pana la urma tot la morga ajung.Si la propriu si la figurat. De exemplu in prima saptamana cautam cantina spitalului Universitar si intrand pe o usa m-am trezit din pura si absurda intamplare tocmai la morga intre doua cadavre care asteptau sa fie formolizate. Dincolo se faceau sicrie si mirosea a lemn proaspat.Deci tot la morti ajungi pana la urma. Insa am putut fara probleme sa imi mananc apoi portia de cartofi prajiti dupa ce am plecat de langa cadavre si am urcat 14 etaje pe jos pentru ca nu mergea liftul.
Am vazut si alte feluri de cadavre la anatomie... Nu arata deloc hidos,mai degraba ca niste mulaje,asta pentru ca sunt foarte vechi.
Atat despre medicina. Sa nu credeti ca o sa ma apuc acum sa aberez despre oase, muschi, nervi si alte alea. Blogul asta inseamna the other side of myself. Medicina e fatada. Starile care rezulta din pietrele aruncate pe suprafata apei ajung aici, pe acest blog.
Acum nu am idei. Aberez putin doar ca sa vedeti ca nu am murit. Am avut multe flash-uri in metrou dar din ele nu a ramas decat unul pe care o sa-l postez dupa ce termin cu aberatia acestui debit al meu in Bucharest. Bantuita permanent de complexul performantei, frisoane si Alzheimer I try to do the best I can to survive. Multi zic ca daca esti student la medicina iti mananci toata viata invatand. Dar eu nu pot sa le zic decat ca This is My life. Eu nu pot sa fac altceva decat sa vreau sa stiu din ce in ce mai mult. Vreau sa vad daca sunt in stare sa-mi depasesc nenorocitele de limite si sa sparg complet bolul de sticla. Aici in jungla nu ai voie sa eziti. In vagauna Alcatraz din care am aterizat daca ezitai erai un om ratat, aici daca eziti esti un om mort. Sistemul e jalnic. Medicina e teribil de dezorganizata, secretarele teribil de nevrozate si profii teribil de plictisiti. Corect, asa e la toate facultatile din Romania. Ca sa nu mai vorbim prin ce iad am trecut pana cand a fost gata camera de camin. Chiar daca vrei sa faci ceva pentru tara, tara nu iti ofera conditii decat sa-ti tragi un glont in creier. Asta daca ai bani de pistol. Dar parca tot mai simplu e sa te arunci in Dambovita. Deci cuvintele lui Kennedy sunt zero barat pentru Romania. Dar Revolution means Evolution. Revolta e starea mea reala si naturala de a fi si sper sa fie asa pana o sa ajung pe masa de disectie. O sa ma revolt pana cand or sa mearga toate lucrurile bine, asta insemnand pana la pastele cailor. Molusca mea persoana va incerca sa ajunga la stadiul de vertebrat si ar fi bine sa reuseasca pentru ca se irosesc prea multe fonduri pentru chestia asta. Molusca trebuie sa returneze fondurile cu dobanda cu tot si asta n-o poate face decat daca o sa capete coloana vertebrala. Deci, inainte mars!


P.S. A nu se confunda poza cu realitatea, intrucat nici laptop-ul si nici camera nu imi apartin fiind marca inregistrata Rox si Danutz. Daca puneam o poza de la camin v-ati fi urcat pe peretzi asa ca e mai bine sa vedeti ceva misto citind ceva deprimant. See ya later

Impotriva scolii... cu spume!

M-au zapacit de tot scandalurile televizate si certurile permanente intre profesorii care cer in continuu majorari de salariu si guvernarea care se tot invarte in jurul cozii si nu rezolva situatia mizerabila in care se afla invatamantul actual. Intr-o scrisoare a unui profesor catre primul ministru publicata pe site-ul "Cuvantul" mai demult se spunea asa: dascalul roman ” nu a primit niciodata… loviturile denigratoare ca in cei 18 ani post –revolutionari si niciodata n-a fost mai defaimat, sfidat, injosit si batjocorit ca in timpul ultimei guvernari. ” Deci, atac asupra natiunii si guvernarii. Intr-adevar, guvernul nu isi tine niciodata promisiunile si natiunea e vesnic nerecunoscatoare dar, dascalul roman ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa ceara a n-a majorare de salariu. De ce?
Pentru ca in scoala in care am invatat eu pana anul asta ( “colegiu” cu vechime si asa-zisa reputatie) dascalul roman este cel care : vine la scoala pentru a freca menta, intra la ora cu 10 minute dupa ce se suna si iese cu 5 minute mai devreme, petrece 30 de minute din ora citind ziarul sau apostrofand elevii, preda o jumatate de lectie in timp ce vorbeste la telefon si a doua jumatate in timp ce mananca gogoasa adusa de elevul de serviciu, foarte des pretinde ca are inspectie sau sedinta si se sustrage voit de la ora, colectioneaza disperat diplomele elevilor in dosare pentru salariul de merit, comenteaza politica externa in timpul tezelor, spune glume fara perdea in timp ce da note, asteapta spaga inainte de examene, da la randul lui spaga pentru teza de doctorat pe care a copiat-o din articole interbelice, face meditatii cu carul si nimic la ora, da note proaste celor care nu se prezinta la orele suplimentare de acasa, si lista poate continua la nesfarsit.
De acord, nimeni nu e perfect dar se pare ca dascalul roman nu a invatat inca ce inseamna mustrarile de constinta intrucat cerintele acestuia cresc din ce in ce mai mult, salariul de profesor a depasit demult salariul unui medic rezident si tinde amenintator spre salariul unui chirurg iar veniturile suplimentare din meditatii sunt in panta ascendenta.
Nu mi-o luati in nume de rau dar la scoala eram pusa la zid daca aveam o parere contrara profesorului. Asa ca, o sa o spun aici.
Am obosit sa ma lupt cu morile de vant. In 12 ani de studiu la Penitenciarul Educational dascalii romani n-au facut decat anihileze si ultima bruma de creativitate pe care o mai aveam, sa ne aduca la stadiul de papagali cu o memorie de molusca, sa ne adanceasca intr-o crasa mediocritate si sa ne transforme intr-o masa de oameni usor de manipulat. In nici un caz nu au pastrat in noi “valorile traditionale ale neamului” dupa cum se pomeneste in scrisoarea de milogeala catre premier, ci din contra le-au eutanasiat.
Analogia pe care o fac profesorii actuali cu generatia de dascali din perioada interbelica imi da fiori reci, niciodata nu a existat o prapastie mai mare intre cele doua generatii ca in momentul de fata. Dascalul de acum nu mi-a facut nici un moment impresia ca “este consecvent in afirmatiile sale” sau ca “nu isi cerseste bruma de salariu” (citat din scrisoare) ci din contra… o face cu ardoare.
Sindicatele din invatamant nu fac decat sa ceara fonduri si salarii in timp ce calitatea educatiei scade pe zi ce trece. Ca nivel de pregatire fata de tarile europene suntem clar sub nivelul gropii Marianelor ( sub 11 000 m) . Desigur, scoala se lauda cu reusite la olimpiade internationale si studenti in strainatate dar de elevul de nivel mediu, cel care isi toceste baschetii si ghiozdanul in fiecare zi de la scoala pana acasa fara sa mai inteleaga nimic din ce se preda sau se vorbeste acolo ii mai pasa cuiva? De efectul pe care il au nenumaratele reforme si schimbari :e xamene, teze unice asupra elevului absolut normal, nu genial ii mai intereseaza pe domnii profesori?
La bac se copiaza de ani de zile din ce in ce mai abitir acum, de cand cu cele 100 de variante rezolvarte in tot felul de carticele si culegeri. Supraveghetorii se fac ca nu vad, copiii vor sa-si ia diploma si inspectoratul se lauda cu promovabilitate record. Dar ajunsi in lumea reala, fostii copisti habar n-au sa scrie o cerere sau sa comenteze un articol de ziar. Ii pasa cuiva? Nu. Noi vrem salarii, noi vrem salarii, n-avem bani, suntem vai de capul nostru ne urla dascalii.Da, inteleg ca sunt, doar de-asta sunt nevoiti sa faca meditatii si sa stoarca elevii zilnic de bani neimpozabili. Saracii... ar trebui sa le ducem in fiecare zi niscaiva paine si o cana de ceai ca nu mai au nici ce sa le dea copiilor sa manance...
De acord ca tot vor salarii, merite, bonuri, cupoane si mai stiu eu ce. N-am nimic impotriva. Dar atata timp cat invatamantul romanesc va fi la pamant si din scoala iesi de 1000 de ori mai prost decat ai intrat voi fi impotriva sistemului cu toate armele incarcate. Profii si ministerul au mainile murdare rau de tot. Si n-au suficient sapun. Pai ar trebui sa le majoram salariile ca sa poata sa-si cumpere, nu?
Insa nu generalizez.Exista si dascali care isi fac datoria cu prisosinta si pentru acestia am toata stima. Cei care intr-adevar constituie modele demne de urmat pentru elevi au ramas insa foarte putini.
As putea continua expunerea la nesfarsit dar nu are sens sa va plictisesc si mai tare. Pot doar sa mai adaug ca,nici in privinta culturii majoritatea dascalilor romani nu stau chiar chiar atat de bine precum se crede. De exemplu,fosta mea profesoara de istorie declara ca “Alexandru Ioan Cuza a fost ucis de legionari in 1859″ si o alta fosta profesoara de romana nu a auzit de existenta revistei “Romania Literara” , nici de existenta revistei “Cuvantul”. Ce parere aveti de asta?