joi, 26 martie 2009

Nimic altceva decât altceva


Îmi târăsc picioarele afară din laboratorul aseptic, las urme de panică pe gresie și o dâră de psihedelism în urma mea. Pastilele de azi dimineață m-au electrizat, m-au agitat, m-au făcut să tremur. O injecție cu narcotice, o eprubetă plină cu taliu, un pahar de acid clorhidric băut pe jumătate, o pată de morfină pe covor.Frică, multă frică un corp plin de frică și fluturi care zboară prin serul și apatia injecției de la urgențe. Nicio idee de poem nici măcar în metrou, nici măcar în soarele anemic de azi. Alerg al naibii de repede pe drumul ăsta care se sfârșește de fiecare dată prea repede. Nu, nu vreau să se termine, nu vreau, vreau o stradă pustie, goală, plină de lumină numai a mea pe care să alerg încontinuu și să nu mă opresc niciodată. Îmi plac coridoarele întunecate și interminabile, tunelurile pe care le sapi singur cu mâinile tale, tunelul acela întunecat și singuratic al lui Sabatto la capătul căruia nu era nicio lumină. Rareori există lumină, trebuie să ți-o fabrici singur, cu propriile vise și iluzii. Aici în realitatea de dincolo, în lumea din spatele lumii din care vin eu luminează un bec anemic, care mai face scurtcircuit și trebuie să mă urc pe o scară șubredă să-l repar. N-am echilibru, mă clatin, cad, adaug vânătăi la colecție dar până la urmă reușesc să aprind deficiența aia de bec. Mă joc cu focul, merg chiorâș cu lanterna, mâ izbesc cu coatele de pereți și cu fruntea de tavan.
Cu un picior într-o lume și unul în alta. Un creier plin de ceață. Un coridor lung, întunecat , cu rare flash-uri de lumină,mii de uși încuiate de o parte și de alta,îmi rup mâinile încercând toate clanțele și bătând cu disperare la toate ușile dar nu, nu va deschide nimeni niciodată pentru că aici nu există oameni, doar tăcere aseptică și fețe cu obraji disecați, ochi apoși, cadavre care arată ca niște păpuși mari și urâte dizlocate și arse. Păpuși cu membrele dezarticulate, păpuși atârnate de sfori în spatele ușii. Mici monștri cu privirea fixă și pielea jumulită, sângele coagulat pe podea și guri larg deschise aspirând vântul plin de angoasă care bubuie în fereastra uitată deschisă de păzitoarea de cadavre.
Un cap se rostogolește în parc , printre bănci, printre cerșetori. Printre gunoaie continui să alerg pe drumul nesfârșit pe care mi l-am ales, set și reset am un buton în coloana vertebrală și niște sfori de ghidaj. Cip-uri robotice, privire infraroșie, control teleghidat. M-am izbit de zid, reflex nociceptiv, fac cale întoarsă, calc peste un craniu și o iau din nou la fugă.
Trezește-te, trezește-te tu care zaci pe jos în tunelul ăsta nesfârșit. Nu ești un craniu și nici o păpușă moartă sau oarbă. 2 ochi, 4 membre, un corp astazic dar funcțional. A freak in the slideshow but a human being.Dau de mine, mă izbesc de mine, mă trezesc de mine, mă tremur de mine,mă agit de mine, mă tai de mine, dau peste mine și mă pun la zid tot pe mine. Eu și cu mine avem o discuție foarte interesantă. Eu din lumea asta și cu mine din lumea cealaltă. Deficiența motorie ereditară din lumea asta și aberația cromozomială din lumea ailaltă. 1000 de eu și 1000 de mine care țipă în întuneric. Heeeeeeeeeeeeeei. Wake up! Un pumn în nas, un glonț în spate, un urlet în noapte și s-a resetat sistemul. Un parc mare și gol, un clown care plânge într-un colț, un clown cu privirea căzută din stele și părul ars de focul cu care s-a jucat. O bomboană pe jumătate mâncată, o pastilă de prozac, 3 seringi folosite, flacoane pline cu sânge albastru. Agitație moleculară, mișcare browniană a particulelor umane într-o nebunie de hipermarket.
Smoke on the water, smoke in the brain. Un acord uitat de chitară. O minte cu 1000 de intesecții neuronale și niciun indicator rutier. O minte pierdută într-o altă minte care nu o cunoaște și nici recunoaște. O pată albastră pe tavan. Întunericul din cap și din ochii mai negri ca niciodată. Privire fixă, pierdută pe cele 7 cărări cu neuroni căzuți la datorie, bătuți de serul din eprubetele sterilizate și pline cu reactivii netestați și necunoscuți. Da, o mare necunoscută. O mare de întuneric.
Niciodată nu vor înceta să mă fascineze plăcuțele pe care scrie mare și verde EXIT. A way to exit... another way to exit. Another way to exit anywhere but not here...another way to exit in a deeper sleep.
"Poți fi trădat în somn. Lumea întreagă se poate răsturna în timp ce tu visezi fluturi. Du-te să dormi, este prea mult întuneric, este prea multă gheață, este prea târziu. " Alice Hoffman

3 comentarii:

vanitas vanitatum spunea...

Amin!

Dimitriu spunea...

Foarte tare.. Imi place...

alexandra dolfi spunea...

Tnks