Țipăt de marionetă

Mai am puțin și-ncep să bâjbâi lovită din plin
de frigurile de la șase
M-am lipit lent de covor și-mi plouă-n creier nu vreau decât
să mă înec în apa de la duș cu amintirea unor degete reci
plimbându-se fugar pe spatele gol
faianța miroase a pastile și a glicerină locuiesc
Într-un spital de afazici cu
pete de țigări și de bere peste tot
Mami mi-au rămas mici toate rochițele
Mami unde-ați îngropat-o pe Rebecca mîinile picioarele
și toate fragmentele micuțe de corp
care cădeau din ea încontinuu
Mami de ce capul ei atârnă singur și plîns
pe tija lungă și rece de metal ?
Fetițo ferește-te de omul cu părul portocaliu și
de tipii cu barbă din stația de autobuz
taci prefă-te fericită și normală
degeaba mami nu-mi va reuși niciodată
nu pot decât să rămân pentru totdeauna
o păpușă dezarticulată
cu un aer dement
cu o tijă lungă și rece de metal
în loc de șira spinării